Cuptorul cu microunde – prieten sau duşman?

Cuptoarele cu microunde au devenit omniprezente în bucătăriile casnice şi pot fi găsite în mai toate bucătăriile profesionale. Ca un scurt istoric, cuptorul cu microunde a fost inventat de către Percy Spencer după cel de-al Doilea Război Mondial, pornind de la tehnologia radarului, şi a fost comercializat prima oară în 1946. Evident, nu arăta aşa cum îl ştim astăzi ci era extrem de mare şi mai ales foarte scump. Primele modele de cuptoare cu microunde care semănau cu cele pe care le folosim acum au apărut în 1967, lansate de către Amana Corporation.

Prepararea la microunde este una în mediu uscat, unde transferul de căldură nu necesită prezenţa apei. Alimentele sunt supuse unui câmp electromagnetic care cauzează vibraţia moleculelor de apă prezente în alimente, generând căldură care se propagă din interiorul alimentelor către exterior. Prin această metodă se pot atinge temperaturi foarte înalte în interiorul alimentului, spre deosebire de tratamentele termice tradiţionale, unde temperaturile nu depăşesc în general 80 – 90°C.

Cuptorul cu microunde limitează probabilitatea ca eventualele microorganisme patogene prezente într-un aliment să supravieţuiască, dar în cazul expunerii prelungite apa se evaporă excesiv din alimente, determinând creşterea temperaturii, ceea ce provoacă degradarea componentelor nutritive. Un alt dezavantaj este lipsa de omogenitate a temperaturilor atinse în diferite zone ale alimentului, în funcţie de conţinutul de apă. Acest lucru poate determina o temperatură mai ridicată în centrul preparatului faţă de suprafaţa lui, şi în plus, nu permite formarea crustei tipică produselor gătite la cuptor.

Cătălin Schaer