De ce nu au bucătarii un sindicat al lor?

„Am muncit o lună de zile cu o singură zi liberă.”

„Le-am spus patronilor că plec de la ei după ce mi-au dat salariul, că altfel nu mai vedeam banii de la ei.”

„Am muncit o zi întreagă cu călcâiul spart, fracturat.”

De când am pus această revistă pe picioare, am avut ocazia să stăm de vorbă cu mulți chefi și cu mulți bucătari din România. Și de multe ori a apărut în discuție un subiect care interesează pe toți profesioniștii din gastronomie dar care se pare că nu va vedea lumina zilei prea curând. Este vorba despre o organizație profesională a bucătarilor care să le apere drepturile. Nu este nevoie să spunem niciunui bucătar ce înseamnă munca în bucătărie, dar trebuie publicate condițiile în care muncesc bucătarii în așa fel încât să ajungă și la cei care mănâncă în restaurante.

Toată lumea ar trebui să știe despre bucătăriile de 15-20 de metri pătrați care deservesc restaurante cu 50 sau 70 de locuri, toată lumea ar trebui să știe despre pub-urile care au doar unul sau doi bucătari cand ar trebui minim 3 pe tură sau hoteluri cu mai mult de trei stele cu un singur bucătar care trebuie să pregăteasca micul dejun pentru o sută de persoane. Sau despre patronii care angajează bucătari pe contracte part time de 4 ore pe zi în timp ce oamenii aceia muncesc 15-16 ore pe zi. Și când spun asta, nu mă refer la restaurantele care nu merg și unde muncești efectiv doar câteva ore pe zi, ci la cele unde începi dimineața și te mai oprești seara la 23.30 pentru că la ora 24 e ultima comandă și mai trebuie curățată și bucătăria.

Este important de conştientizat faptul că munca nefiscalizată este în dezavantajul bucătarului. Faptul că este angajat pe un contract care prevede minimul de ore și cu salariu mic afectează în primul rând pensia dar și accesul la orice fel de finanțare – credite, carduri de credite, asigurări de sănătate, etc.

Un alt lucru pe care nu îl înțeleg este mândria bucătarilor față de acest program și aceste condiții. Am auzit bucătar șef spunând că el a muncit o zi întreagă cu piciorul fracturat. Nu e nici o glorie în a te schilodi muncind – gastronomia înseamnă altceva. Și nici nu am văzut statui pentru bucătarii ce picau de epuizare sau care ajungeau la spital cu hernie sau ruptură de splină de la efort. Pentru că sigur nu fac toate aceste eforturi pentru foarte mulți bani.

Așa că revin la întrebarea din primul paragraf: cine îi apără pe bucătari de abuzuri? Patronii au organizații prin intermediul cărora își pot apăra interesele, ca să nu mai pomenim de puterea financiară. În schimb, cu bucătarii, și de fapt cu aproape toți angajații lor, patronii pot face aproape tot ce vor, și pentru orice nemulțumire a angajatului au o replică foarte simplă: „Dacă nu îți convine, pleacă!”. De fapt, sugestia ar fi „pleacă, pentru că oriunde te-ai duce va fi la fel, deci mai bine stai și acceptă”.

Bucătarii au nevoie de o organizație prin care se pot apăra de contractele pe 4 ore când ei muncesc 16 ore pe zi, de cazurile când anunță că vor să plece și nu mai sunt plătiți, de cazurile când își rezolvă problemele de sănătate pe banii lor deși problemele acelea au apărut din cauza muncii. Oricâtă pasiune ai avea pentru bucătărie, suntem convinși că de sărbători ați dori să fiți alături de familie, nu făcând mâncare în timp ce alții petrec de Revelion la 15 metri de voi.

Oare ce s-ar întâmpla dacă toți bucătarii s-ar opri din muncă, doar câteva ore nu mai mult, într-o zi de vineri sau sâmbătă? Bucătarii trebuie să înțeleagă că nimeni în afară de ei înșiși nu le apără drepturile. Și cu siguranță merită mai mult respect și mai multă recunoaștere.

De ce se întâmplă lucrurile acestea? Pentru că nu există solidaritate între bucătari, pentru că există chefi care în loc să își apere oamenii din subordine, să fie lideri, preferă să își păzească propriul loc de muncă. După ce am terminat școala de bucătar specialist, un cunoscut, despre care nu știam că e și el bucătar, a găsit potrivit să mă întrebe dacă acum pot face o mâncare decentă. Singurul răspuns pe care l-am găsit a fost: „Sigur că pot, dacă îți permiți să mă plătești pentru asta.”

La atât se rezumă loialitatea între oamenii care împart aceeași pasiune?

Cătălin Schaer